• home
• in spatiu
• oceania
• mitologie
• personalitati
• calatorii
• top 10
• hobby
• filme
• desene
• concerte
• Interpretarea viselor
• Semnificatia viselor

Serghei Esenin - poet liric rus - biografie, poezie, opera literară. Recitări Stefan Iordache

Serghei Alexandrovici Esenin, (în rusă: Сергей Александрович Есенин;) (n. 3 octombrie 1895, m. 27 decembrie, 1925) a fost un poet liric rus celebru.

Născut într-o familie de ţărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinţii săi în copilărie şi a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografieÎn 1915, Serghei Esenin a publicat prima sa carte de poezii, intitulată „Radumiţa,” urmată curând de „Slujbă pentru morţi" (1916). Prin poeziile sale pătrunzătoare despre dragoste şi despre viaţa simplă devenise unul dintre cei mai populari poeţi din vremea sa.

Dăruit cu frumuseţe fizică şi cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent şi, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În timpul epurării staliniste, Iuri Esenin a fost arestat şi a murit în 1937, în lagărul de muncă forţată din Gulag. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluţia din Octombrie din 1917, Rusia a ieşit din Primul Război Mondial. Crezînd că revoluţia va aduce o viaţă mai bună, a susţinut-o pentru o perioadă scurtă, dar, curând, a devenit dezamăgit şi, uneori, chiar a criticat regimul bolşevic în poezii ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit.”

În 1918 Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actriţa Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, şi un fiu, Constantin. În septembrie 1918, şi-a înfiinţat propria editură, numită "Трудовая Артель Художников Слова" ("Compania de muncă a artiştilor cuvântulului din Moscova.")

În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Alexei Iakovlev, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reuşit să comunice în limba franceză şi s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin şi-a însoţit noua şi celebra soţie într-un turneu prin Europa şi prin Statele Unite ale Americii, dar în acest punct al vieţii, dependenţa faţă de alcool scăpase de sub control. Adesea beat sau drogat, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acţiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă şi, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relaţie cu actriţa Augusta Miclaşevskaia şi se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obţinut divorţul de Isadora Duncan.

Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai nesăbuit şi, în acelaşi an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-şi cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important şi un activist în mişcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960, alături de Andrei Saharov şi de alţii. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematician respectat.

Ultimii doi ani din viaţa lui Serghei Esenin au fost plini de rătăciri constante şi comportament de beţiv, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaşte şi se căsătoreşte cu a cincea soţie, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală şi a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, şi-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul camerei de hotel din Sankt Petersburg.

Întâlnindu-l întâmplător pe Esenin în 1925, Vladimir Maiakovski nota:

... Cu mare greutate l-am recunoscut pe Esenin. Tot cu greutate, i-am refuzat invitaţiile insistente de a merge împreună să bem ceva, invitaţii însoţite de fluturatul unui teanc gros de bancnote. Toată ziua am avut în faţa mea imaginea lui deprimantă, iar seara, desigur, am discutat cu colegii mei despre ce s-ar putea face cu Esenin. Din nefericire, în asemenea situaţie, toată lumea se mărgineşte la discuţii.

Potrivit memoriilor lui Ilya Ehrenburg, „Oameni, ani, vieţi” (1961),

Esenin era întotdeauna înconjurat de sateliţi. Cel mai trist lucru era să vezi, alături de Esenin, un grup întâmplător de oameni care nu aveau nimic de-a face cu literatura, ci doar le plăcea (şi le mai place) să bea vodca altuia, să se încălzească la faima altuia şi să se ascundă în spatele autorităţii sale. Şi totuşi, nu roiul acesta negru l-a distrus, el i-a atras spre el. El ştia cât valorează ei; dar în starea lui, găsea că e mai uşor să fie împreună cu oameni pe care îi dispreţuia.

Cu toate că a fost unul dintre poeţii cei mai îndrăgiţi ai Rusiei şi că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin şi Hruşciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.

În zilele noastre, poeziile lui Serghei Esenin sunt învăţate pe de rost de elevi şi unele au fost puse pe muzică, fiind înregistrate ca şi cântece populare. Moartea timpurie, antipatia elitei literare contemporane lui, iubirea oamenilor simpli, purtarea ieşită din comun, toate au contribuit la imaginea persistentă şi aproape legendară a poetului rus.

Serghei Esenin este înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova. Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă. sursa www.wikipedia.org

Recitare

Stefan Iordache recita din Serghei Esenin - Ah, voi sanii si voi cai !

Ah, voi sanii, sanii! Si voi cai, voi cai!
Numai dracul va scornit, miselul!
Peste stepa-n goana cu alai,
Rîde pîn' la lacrimi clopotelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci
Luna nu-i, nici glas de cîini, nici ceata.
Înca n-am îmbatrînit pe veci,
Hai, da-ti suflet, viata mea-ndrazneata.

Cînta-n spargul noptii, vizitiu,
Te-nsotesc de vrei, dar cu tristete,
Despre ochii umezi care-i stiu
Si despre voioasa-mi tinerete.

Palaria mi-o pleosteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-asezam pe-un brat de fîn ales,
Si pe urma, tine-te, mai frate!

Cum ma mai împaunam, zburînd!
Si-n tacerea noptilor stufoase,
Guresa-mi harmonica oricînd
Sucea capul fetelor frumoase.

...Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat si parul meu si glasul.
De prea mult voios palavragit
Si-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totusi plin de rost,
Gerul si zapada-mi salta telul,
Fiindca peste toate cîte-au fost
Rîde pîn' la lacrimi clopotelul.

Stefan Iordache recita din Serghei Esenin - Scrisoare mamei

Tot mai traiesti, batrâna mama?
T;ie, cu supunere, ma-nchin!
Mica-ti casa, seara de arama,
Lumineze-o pasnic si senin.
Mi se scrie ca esti tulburata,
Ca ti-e dor de mine ne-ncetat,
Ca ades bati drumul, suparata,
În paltonul vechi si demodat.
În albastre seri ti se nazare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare
Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.
Mama, nu-i nimic! Delirul fura
Gândul tau, ducându-l spre prapad.
Nu-s betiv chiar în asa masura
Ca pierind, sa nu te mai revad.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasa,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Sa ma smulg din dorul ce m-apasa
Si la noi acasa sa ma-ntorc.
Eu voi reveni, pe când rasfata
Pomii-n floare, satul meu tacut;
Dar sa nu ma scoli de dimineata,
Cum opt ani în urma, ai facut.
Nu trezi desertaciunea cruda,
Nici regretul ca ma risipesc,
Prea devreme, pierdere si truda,
Mi-a fost dat, traind, sa patimesc.
Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi esti reazem la tristete,
Numai tu dai vietii mele, rost.
Fie-ti deci, nelinistea uitata,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, suparata,
În paltonul vechi si demodat...

Stefan Iordache recita din Serghei Esenin - Bosforul

Eu n'am vazut, persano, Bosforul niciodata,
Sa nu ma'ntrebi de dânsul ca nu stiu sa raspund.
In ochii tai vad marea pentru întâiasi data
Cum flacara albastra si-o pâlpâie la fund.

Ducând postavuri scumpe si suluri de matasa,
N' am mers cu caravana spre falnicul Bagdad.
Inclina, pentru mine, statura ta frumoasa,
Lânga genunchii proaspeti tristettea sa mi-o scad.

Rugându-te, yadarnic îmi umilesc mândria,
Putin de tot îti pasa daca-ti soptesc încet,
Ca acolo departe în tara mea Rusia,
Sunt pentru toata lumea cel mai vestit poet.

Harmonica prin mine rasuna nazdravana,
Aud cum latra câinii la luna altui cer.
Au n' ai vroi tu oare, ciudata mea persana,
Sa-mi vezi albastra tara de spice si de ger?

Prin locurile-acestea nu-s numai într'o doara,
Chemarea ta fierbinte razbise traiul meu,
Iar bratele, mai albe decât o primavara,
Asa ca doua aripi ma 'nfasurau mereu.

Demult eu nu mai caut în soarta mea hodina,
Desi trecuta viata n' o blestem si n' o 'nfrunt.
O, rogu-te vorbeste, de vrei, despre lumina,
Despre 'inutul vostru în care uit ca sunt.

Harmonica din suflet înabus-o cu soapte
Si cu parfum de famec adapa-ma oricât,
Ca dupa una blonda ce-i hat la miaza-noapte,
Sa nu regret atâta, sa nu suspin atât.

Cu toate ca Bosforul nu l' am vazut vreodata,
Îti voi vorbi pe urma de raiul lui profund,
Ca' n ochii tai vad marea pentru întâiasi data
Cum flacara albastra si-o pâlpâie la fund.

Stefan Iordache recita din Serghei Esenin -Saruta-ma mereu