• home
• in spatiu
• oceania
• mitologie
• personalitati
• calatorii
• top 10
• hobby
• filme
• desene
• concerte
• Interpretarea viselor
• Semnificatia viselor

Mitologia greacă. Zeii greci

Mitologia greacă cuprinde o colecţie de mituri care provin din Grecia antică. Aceste povestiri, familiare tuturor grecilor antici, formau fundamentele ritualurilor lor şi erau o reprezentare a lumii, cel puţin până la Pitagora. Această mitologie este, în mare parte, sursa celei romane.

Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare şi filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculaţii anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) şi rareori de informaţii ale istoricilor, capturate direct din tradiţie (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuşi deşi chiar acestea din urmă au pus în circulaţie informaţii intermediare, preluate de alţii anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizaţiei arcadice, fie conflictele între ionieni şi dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieţii primelor grupuri sociale statornice şi a spaţiului comercial maritim.

Mitologia greacă şi-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul, incestul, paricidul şi fratricidul şi în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).

Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeţii "au istorisit asemenea poveşti despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre duşmani; căci ei le-au reproşat zeilor nu numai răpiri, adultere şi acceptare de plocoane de la oameni, ci şi că s-ar fi înfruptat din carnea propiilor copii, că şi-ar fi emasculat taţii, că şi-ar fi pus în lanţuri mamele precum şi multe alte fărădelegi născocite pe seama lor" (Asupra schimbului de bunuri, XI, 38).

Zeii greci nu sunt numai prin excelenţă antropomorfi, nu au numai firi omeneşti, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în miturile timpurii, aceşti zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex. când Zeus îşi izgoneşte fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te poată zări" (Iliada, I, 522-523); aceştia au nevoie de informatori şi crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuşi surprizelor şi manevraţi de certuri, ambiţii, orgoliu, capricii, fiind impulsivi şi răzbunători (deşi unii "teologi" antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături).

Tot panteonul olimpian - lipsit de măreţie -duce o viaţă de clan certăreţ lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele erotice. În ciuda faptului că hrana şi băutura lor sunt, teoretic, ambrozia şi nectarul, zeii Helladei mănâncă şi beau din belşug vin şi cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli şi, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon şi a Muzelor numai la ospeţe. Deşi lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.

Spirit lucid, Euripides pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmaţie dură: "Zeii ar trebui să fie mai înţelepţi decât muritorii".

Miturile apar în societăţile primitive când nu au nici un scop artistic în sine, fiind absorbite de cultură, ca o materie primă a ei, în etapele istorice ulterioare, de consolidare a civilizaţiei.

Ramura indoeuropeană, venind în sudul Europei, şi-a adus propiile mituri arice (în primul rând cultul lui , devenit Zeus) şi a absorbit mitologiile locale (egeeană, pelas Dyaus Pitargă), ca şi miturile dispersate ale unor populaţii mărunte, despre care nu mai ştim decât ce oferă tot miturile greceşti, de ex. frecvenţa pomenirii traiului troglodit al arcadienilor. Probabil de acolo şi persistenţa până într-o anumită epocă a sacrificiilor umane, ca şi a fetişismului (zeii înşeşi au fetişuri); de asemeni, supravieţuirea animismului, în nenumăratele Nimfe, Dryade, Hamadryade, Naiade, Oceanide ş.a.

Erau stăruitoare şi tradiţiile totemice, aduse din fondul aric comun sau împrumutate de la populaţiile locale: Hera era uneori simbolizată de o vacă (Homer o numea "cea cu ochi de vacă"); Zeus era uneori taur, doica sa Amaltheia era capră, Athena era bufniţă, iar Apollon lup; tribul mirmidonilor avea ca strămoş totemic furnics (myrmex), iar imaginile culturale cretene trădează şi ele o amplă zoolatrie, provenită din totemuri.

Lumea mitologiei greceşti este complexă: monştrii, războaie, intrigi şi zei indiscreţi sunt numeroşi, iar genealogia lor se încrucişează deseori.

Este important de reţinut că grecii antici amestecau evenimentele din mitologia lor cu cele din istorie. De asemenea Iliada şi Odiseea sunt considerate istorice. sursa www.wikipedia.org